miercuri, 13 decembrie 2017

Varzari moldovenesti


Aceste placintele cu tocatura de varza acra au fost candva - si sunt si astazi - un simbol al bucatariei moldovenesti. Varzarile se fac in perioadele de post, dar au un loc de seama si pe masa de sarbatoare din Ajunul Craciunului. Traditia spune ca trebuie sa fie o masa imbelsugata, cu 12 feluri de mancare: sarmale cu hribi sau cu prune ori stafide, grau fiert cu miere si nuci, placintele cu tocatura de varza acra-varzarile, salata de bob, colaci rotunzi ca soarele si luna, bors de peste sau peste prajit, fructe uscate si afumate, turta cu julfa, o sticla de vin rosu si alte bunatati de post.

Ingrediente:

Pentru aluat:
• 500 g faina alba din grau 00
• 25 g drojdie proaspata
• 1 lg de zahar tos
• 7-8 linguri de ulei de floarea soarelui
• 200 ml apa calduta
• ½ lgt sare

Pentru umplutura:
• varza acra(murata), aprox 1 kg
• 1 ceapa mare
• 100 ml ulei de floarea soarelui
• marar uscat
• 1 frunza de dafin
• boia de ardei dulce
• piper proaspat macinat
Mod de preparare:
Se prepara un aluat de post. Cerneti faina, faceti un locas cu mana si adaugati drojdia faramitata, lingura de zahar si 2-3 linguri de apa calduta. Lasati 10-15 min sa se activeze drojdia.
Adaugati ½ lingurita de sare, 7-8 linguri de ulei si 200 ml apa calduta. Amestecati ingredientele cu ajutorul unui robot sau cu mana pana obtineti o bila elastica.
Acoperiti aluatul si lasati-l la crescut pana isi dubleaza volumul, aprox 1 h si 30 min.
Pregatiti umplutura. Daca varza este prea sarata o clatiti cu apa rece si o desarati. Indepartati nervurile mai groase si apoi tocati-o cat de fin puteti.
 
Intr-o cratita puneti 100 ml de ulei si o ceapa mare tocata. Lasati la foc mic sa se undeasca.
Adaugati varza tocata.
Acoperiti cratita si lasati sa scada bine la foc mic, aproximativ 45-50 de minute. Cu vreo 10 min inainte de a fi gata adaugati 1 lingura de marar uscat, 1 lingura de boia dulce si ½ lingurita de piper proaspat macinat. Folositi condimentele dupa gust. Lasati sa se racoreasca umplutura.
Se pudreaza blatul de lucru cu faina, se intinde aluatul si se decupeaza cercuri mai mici sau mai mari. Eu am decupat cercuri de 15 cm.
Se adauga 2 linguri cu varf de varza. Se impacheteaza placintele dupa inspiratie. La fel ca placintele poale-n brau, ori pliculet sau semicerc. Eu am ales semicercul. Se apasa marginile cu mana sau cu furculita. Se lasa cam 15 min la crescut apoi se rasucesc marginile. Se pudreaza cu faina sau se ung cu apa indulcita cu zahar si se dau la cuptor, 20 de minute la 180 grade, modul traditional.
Dupa ce s-au copt, asezati-le pe un gratar si acoperiti-le, pentru 10 minute, cu un stergar gros din bumbac.

Pofta buna!
PS: In loc de apa, puteti folosi numai bors acru, de putina. Va iesi un aluat foarte fraged.
 PPS: In varza tocata puteti sa adaugati si un morcov ras sau macinatura din miez de nuca.
Daca ti-a placut aceasta reteta, urmareste Colectie de retete pe FACEBOOK